vineri, 15 aprilie 2011

Home made PIZZA

Dupa cum spuneam, am facut aseara pizza. Nu una, ci doua!!! Am avut musafiri si promisesem pizza de cand am fost la munte, numai ca acolo nu s-au mai intrunit voturile sa intru din nou in bucatarie (lucru care, sincer, m-a intristat), asa ca am amanat-o pana am comis-o. Adica seara ce trecu. Eu va dau reteta pentru o singura pizza, adica o tava mare de cuptor (care ne-a ajuns la toti 4).

Ingrediente pentru aluat:
- 500g faina
- 7g de drojdie uscata (fix un pliculet)
- 1 lingurita de sare
- cca 250ml apa calduta

Se amesteca faina cu sarea si drojdia si se toarna cam 100ml de apa calduta. Se amesteca (cu mixerul sau cu mana) si apoi se mai adauga apa (maxim 150ml) pana aluatul devine omogen, dar nu lipicios:


Se scoate si se mai framanta un pic pe o planseta presarata cu faina, se unge un bol cu ulei si se pune aluatul in bol, dupa care se acopera cu folie alimentara. Se lasa la loc calduros pana isi dubleaza volumul (sau pe-acolo)

 
Se ruleaza cu sucitorul si se aseaza intr-o tava unsa cu ulei si tapetata cu faina. Se inteapa cu o furculita si se baga cam 5-10 minute la cuptorul preincalzit la 200 de grade.

In timp ce aluatul sta la dospit, se prepara sosul si se taie ingredientele pentru pizza. Aici imaginatia poate s-o ia razna complet, asa ca noi am procedat cam asa:

Ingrediente pentru sos:
- 2 linguri de ulei de masline
- o ceapa mica
- 2 catei de usturoi
- 200g de rosii cubulete (sunt niste conserve bune)
- 1 rosie decojita si taiata cubulete
- 1 lingura de pasta de tomate
- oregano, busuioc
- sare, piper

Se incinge uleiul, se aruca in tigaie ceapa si usturoiul taiate marunt si dupa 2-3 minute se pun rosiile din conserva, rosia proaspata si pasta de tomate. Se dau cateva clocote, se pun condimentele si se mai da un clocot. Sosul se intinde peste aluatul scos din cuptor:



Acum urmeaza partea in care alegeti cu ce sa fie pizza. Noi am pus asa:
- un pachet mic de mozzarella rasa
- 3 cabanosi taiati bucatele
- costita afumata la fel- vreo 250g
- 4 ciuperci proaspete taiate felii
- 1 ardei gras taiat felii
- 150-200g de masline feliate
- 100g cascaval ras

Le-am pus pe toate peste aluatul uns cu sos, mai intai mozzarella si apoi restul amestecate, dupa care cascaval si mozzarella deasupra:



Si am bagat la cuptor vreo 30-40 de minute la temperatura mai mica (180 de grade).

Si atat:)





POFTA BUNA!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu