luni, 25 mai 2015

Ravioli cu branza de capra si sos de rosii

Nu orice fel de ravioli, ci făcuți în casa. Si care se pot umple cam cu ce va trece prin cap, lucru pe care l-am experimentat si eu. Ca sa nu ne mai lungim, mai jos ingredientele si tehnica:

Pentru paste:
-200 g faina
-2 oua
-o lingura de ulei de măsline
-o lingurița de sare

Pentru umplutura de ravioli:
- brânza de capra cremoasa (eu am folosit o jumătate de baton La Colline cu trufe si cam 100 g tartinabila)
- 2-3 lingurițe de pasta de măsline negre (sau măsline mărunțite)
- 100 g de prosciutto crudo

Pentru sosul de paste:
- suc de roșii
- busuioc, oregano, usturoi



Aluatul de paste se face prin frământarea conștiincioasa a fainii cu ouăle, sarea si uleiul de măsline.


Când aluatul e elastic și nelipicios, se lasă la odihnit cam 30 de minute, timp în care se prepara umplutura.

Se taie prosciutto cubulețe și se amesteca cu brânza și pasta de măsline (sau măsline tăiate cubulețe foarte mici) la blender sau manual:

Se întinde aluatul de paste, eu am folosit o mașina de făcut paste, nu am răbdare și nici forță sa întind atâta aluat cu sucitorul și se pune pasta în porții pe foaia de aluat:

Se pune încă o foaie de aluat deasupra și se taie ravioli cu forma de paste sau cu un pahar mic, în cazul meu:


Ravioli astfel formati se presează pe margini cu  furculița, ca sa nu se desfacă la fiert:


Se pune pe foc o oala cu apa și sare și când apa clocotește se pun ravioli, care se lasă câteva minute, pana încep sa plutească (mult mai putin decât pastele uscate):


Separat se face un sos din roșii proaspete sau sus de roșii, oregano și busuioc (se poate pune și usturoi), în care se pun ravioli supa ce au fiert:




Cam atât era de zis. Ah, și POFTA BUNA!!!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu