miercuri, 29 februarie 2012

Hummus

Cum va spuneam acum ceva vreme, dieta asta m-a facut sa descopar alimente pe care nu le mai preparasem inainte. Un exemplu este nautul. Nici nu stiam daca se gaseste usor. SE GASESTE FOARTE USOR, la orice supermarket, langa fasole :)!!! Mancasem hummus inainte, dar nu-l pregatisem. Si am incercat sa-l fac si a iesit bun!


Ingrediente:
- 150-200g de naut uscat

- doua linguri de seminte de susan sau pasta tahini
- 4 linguri de ulei de masline
- zeama de la o lamaie
- 200g de iaurt gras
- 3 linguri de smantana
- 5 catei de usturoi
- sare, piper

Nautul se tine la inmuiat in apa rece, cel putin 3 ore. Se inlocuieste apa si se fierbe nautul pana e usor de zdrobit (cam o ora la foc potrivit).



Se zdrobeste nautul cu mixerul impreuna cu o parte din apa in care a fiert, se adauga uleiul de masline, zeama de lamaie, usturoiul, iaurtul si smanatana, sare si piper. Se mixeaza bine si se mai adauga din apa in care a fiert nautul daca pasta nu are consistenta dorita.

E un aperitiv excelent, ba chiar o masa in sine.

POFTA BUNA!

duminică, 26 februarie 2012

Orez cu legume

Am cam terminat seria cu castraveciori murati, sper ca nu v-ati imaginat ca dieta Montignac se bazeaza exclusiv pe aceste muraturi :), a fost doar o coincidenta ca i-am folosit eu cu prisosinta in ultimul timp. Azi, orezul integral la rand. Mare atentie! Nu il combinati cu niciun fel de aliment din grupa A (carne, lapte, oua, branza, iaurt, etc).


Ingrediente:
- 200g de orez integral

- un dovlecel
- o ceapa mare
- 5-6 ciupercute proaspete
- o lingura de sos de rosii
- o lingura de ulei de masline,
- sare, piper

Se curata legumele si se taie: ceapa- solzisori, dovlecelul- cubulete si ciupercile- felii:


Ideal este ca orezul sa fie tinut in prealabil la inmuiat in apa rece (cel putin 2-3 ore).


Se pune uleiul la incins intr-o cratita si se caleste un pic ceapa. Apoi se adauga ciupercile si se tine totul pe foc pana ciupercile isi lasa un pic de apa.

Se pune orezul scurs si o cantitate dubla de apa. Se pune sosul de rosii si se lasa la foc mic. Daca apa scade prea mult, se mai completeaza pe parcurs. Se condimenteaza dupa gust.


Se fierbe pana lichidul se absoarbe si bobul de orez e fiert. Se poate consuma si usor al dente.

POFTA BUNA!

vineri, 24 februarie 2012

Sos Tzatziki

Azi mancam gratar cu sos. Sos tzatziki. Recomandarea mea prieteneasca e sa nu mancati asa ceva la serviciu, caci e cu usturoi, ci seara, acasa.

 Ingrediente:
- o cuite mare de iaurt gras de vaca sau bivolita (400g)

- 3 castraveti murati
- 4 catei de usturoi
- o legatura de marar
- sare, piper alb
- o lingura de ulei de masline
- oregano

Se toaca marunt castravetii murati:


Se toarna iaurtul intr-un bol, se storc castravetii si se pun peste iaurt. Se spala bine si mararul, se toaca si se arunca si el in bol. Usturoiul se zdrobeste si...hop peste iaurt!


Se condimenteaza cu sare si piper alb, se adauga un pic de ulei si...se pune langa un gratar bun de vita sau porc. Merge de minune si cu legume pe gratar.

POFTA BUNA!!!

duminică, 19 februarie 2012

Salata de ton cu maioneza

Pentru ca "nicio masa fara peste", plus ca monsieur Montignac recomada peste la greu, sa ii facem pe plac.

Ingrediente:
- o cutie de ton maruntit (in apa)

- 2 castraveti murati
- o lingura de maioneza
- sare, piper

Se scurge bine tonul si se pune intr-un bol. Se toaca castravetii marunt si se scurg bine si se pun peste ton.



Se adauga maioneza, sarea si piperul si se amesteca bine. Se lasa la frigider o ora- doua si se monteza in bolul de servit. E gata!

Mai simplu si mai bun nici nu se poate!

Pofta buna!

joi, 16 februarie 2012

Fructe de mare in sos saganaki

Daca pana acum am postat doar aperitive usoare din dieta, azi ne delectam cu un fel principal. Usor de facut, delicios si, evident, 100% Monti.


Ingrediente:
- 300g de fructe de mare (midii, creveti)

- 500g de suc de rosii (fara zahar)
- 100g de branza feta
- o ceapa
- 3-4 catei de usturoi
- 3-4 foi de dafin
- sare si piper
- o lingura de ulei de masline

Se taie ceapa solzisori si se caleste usor in ulei:


Se adauga sosul de rosii si se da in 2-3 clocote:


Separat, se aseaza fructele de mare intr-o tava mai adanca, se toarna peste ele sosul de rosii, se adauga usturoiul tocat, frunzele de dafin, sarea si piperul. Deasupra se aseaza branza taiata cubulete:


Se da tava la cuptorul preincalzit la 180 de grade in jur de jumatate de ora:




Se scoate tava din cuptor, se lasa un pic sa se racoreasca si apoi...se devoreaza!



Pofta buna!

marți, 14 februarie 2012

Crema de avocado cu crab

Pentru ca avocado are IG 15, incerc sa-l exploatez la maximum ( si Guacamole face parte tot din seria Monti). Azi, combinat cu carne de crab:


Ingrediente:
- 2 fructe de avocado
- zeama de lamaie
- o ceapa mica
- 2 linguri de smantana
- 1lingura de pasta de tomate (fara zahar)
- un strop de sos Worcestershire
- sare, piper
- o conserva de carne de crab

Se taie avocado in doua, se scoate miezul din coaja cu o lingurita si se pune in robot; stropiti cu zeama de lamaie sa nu se oxideze:


Se curata ceapa, se taie marunt si se adauga si ea in robot:



Dupa ce obtinem o pasta fina, adaugam smantana, pasta de rosii, sosul Worcestershire, sarea si piperul si mixam din nou:





Crema fina se pune la frigider o ora, dupa care se monteaza in boluri sau coaja de avocado si se aseaza deasupra bucatelele de crab.


Multa pofta buna!

duminică, 12 februarie 2012

Tajine de pui cu cartofi

Dupa cum am promis, vin cu o varianta de tajine, nu atat de speciala pe cat mi-as fi dorit, dar e buna.
Tajina este o mancare traditionala marocana, al carei nume vine de la vasul in care se gateste. Ahh, apropos, tajina de pui cu masline a fost felul principal cu care mi-am dat examenul de bucatar. Da, nu stiati? Am diploma. Adica am o meserie! Ca facultatea si masterul pe care le-am urmat m-au facut "Specialista" in diverse domenii cu nume lung.
Dar sa revin la lucruri placute...

Ingrediente (4 portii):
- 1 kg de carne de pui (de preferat pulpe superioare)
- 2 cepe
- putin sofran,
- 1 lingurita de ghimbir pudra
- 1 lingurita de scortisoara pudra
- 1 kg de cartofi mici
- 2-3 catei de usturoi
- ulei de masline
- o lingura de unt
- o legatura de coriandru proaspat, sau patrunjel (noua nu prea ne place coriandrul proaspat in mancare)

Se calesc pulpele in ulei si unt:


Dupa ce se rumenesc, se adauga ceapa taiata marunt, sofranul, ghimbirul,scortisoara si usturoiul taiat:

Se amesteca bine si apoi se adauga si cartofii, se pune supa de pui sau apa si patrunjelul/ coriandrul:



Se pune capacul si si lasa la fiert pana sunt gata cartofii.



POFTA BUNA!

Are o aroma deosebita si neasteptata pentru noi, obisnuiti cu mancarea europeana, asa ca "either you love it, either you hate it". Dar n-aveti de unde sa stiti pana nu incercati:). Si nu va cramponati de vas, daca nu-l aveti, folositi o cratita normala:)

Cod cu sos remoulade

Asa cum am promis, incepem aventura Montignac. A trecut deja mai bine de o luna si ma conving, pe zi ce trece, ca dieta asta nu ma face sa renunt la nicio placere culinara. Si, cel mai important, pot sa mananc, la o masa cat poftesc. Doar v-am spus ca pentru mine e vital sa nu sufar de foame. OK, sa trecem la lucruri importante. Reteta de azi: cod fiert cu sos remoulade:


Ingrediente:

- 700g de trunchi de cod

- 7 castraveciori in otet (fara zahar)
- o legatura mica de marar
- doua linguri de maioneza
- doua linguri de smantana
- sare si piper
- foi de dafin si piper boabe
- o ceapa


Se decongeleaza codul, se spala si se pune la fiert cu foi de dafin, ceapa taiata bucati, boabe de piper si sare:



Se fierbe pestele pana incepe sa se desfaca de pe oase. Se scoate si se lasa la racit. Intre timp se face o maioneza din doua galbenusuri, zeama de lamaie si sare. Puteti sa puneti si mustar, daca aveti fara zahar. Cel mai pacatos lucru la dieta asta este ca ne putem pacali foarte usor la zahar. Se gaseste in foarte multe preparate (mustar, ketch-up, conserve, etc). Asa ca cititi foarte atent etichetele. Mustarul de Dijon n-are zahar, asa ca el e de-al nostru.

Se curata bine pestele, se scot oasele si se faramiteaza intr-un bol. De fapt, se desface foarte usor in niste banuti.

Se taie castraveciorii in cubulete mici, se scurg bine si se pun peste cod:



Acum e momnetul pentru smantana si maioneza, plus sare si piper alb:





Se amesteca bine totul, se pune si mararul tocat marunt si...e gata!


POFTA BUNA!

luni, 6 februarie 2012

Schimbare de abordare

Asa e, n-am mai postat de multa vreme. Nu pot sa ma ascund 100% in spatele unui motiv intemeiat, dar m-am tot gandit si razgandit; am intors-o pe toate partile; am masurat, am cantarit si...pana la urma am decis! Cel putin o perioada, blogul va fi dedicat retetelor din regimul Montignac.
Nu de alta, dar de cand cu Bucatarissima, lucrurile s-au modificat un pic, mai ales in greutatea mea. Cum un regim hipocaloric la mine inseamna deprimare totala, nervi si certuri frecvente din cauza foamei, am incercat dieta Montignac. Zic am incercat pentru ca a trecut deja o luna de cand am adoptat-o. Si de-asta am intarziat mult cu postarile pe blog, am vrut sa testez dieta, ca sa stiu daca merita s-o fac publica. Vorba vine "publica", caci e o dieta foarte cunoscuta. Ei bine, dupa o luna, am decis ca asta va fi misiunea blogului o bucata de vreme. Nu de alta, dar alt gen de mancare nici nu mai gatesc, asa ca...
Surpriza vine insa de-abia acum. Dieta asta e fantastica! Cel putin pentru mine. Mi-a rezolvat toate problemele unei diete normale: nu mi-e niciodata foame, exista o varietate enorma de feluri de mancare, plus ca am descoperit o suma de ingrediente/ mancaruri despre care nu auzisem, sau, cel putin nu le mancasem pana acum.
Nu o sa vorbesc, decat tangential, despre ce inseamna dieta. Ca s-o poti adopta e vital sa citesti cartea lui Michel Montignac- "Mananc, slabesc si ma mentin". Acolo sunt explicate pe-ntelesul tuturor mecanismele ingrasarii si slabirii si principiile dietei. Exista doua faze: prima faza este cea de slabire, a doua, de mentinere. Deocamdata vorbim de faza I- de slabire. Ca rezumat si de tinut minte:
1. glucidele rele (zahar, faina alba, orez, porumb, cartof) trebuie sa dispara total din alimentatie.
Nu disperati! Fructoza este un inlocuitor perfect pentru zahar (plus ca indulceste de 1,8 ori mai mult decat zaharul, deci se foloseste o cantitate mai mica), iar in privinta painii, exista paine neagra care face treaba la fel de buna ca si cealalta. Poate cu cartofii sa fie mai greu...aici nu prea am argumente. Dar, fara sacrificii nu exista satisfactie:)
2. glucidele bune (faina nerafinata, lintea, fasolea, fructe si legume) au un indice glicemic ce la corespunde. In faza I- se consuma doar glucide cu IG (indice glicemic) mai mic de 35. Tabelul cu IG este usor de gasit, nu vreau sa ma pun rau cu ACTA :), trebuie doar sa dati un search pe google.
3. exista 3 categorii de alimente:
A) carne, lapte, oua, branza (sa le spunem animaliere)
B) fructe si legume (sa le spunem bune)
C) cereale (adica paine, paste, orez), cartofi si orice alimente cu amidon

Principiul este foarte simplu. Se pot combina oricum alimente din aceeasi categorie. Nu se combina animaliere cu cereale/ amidon (adica A cu C). Alimentele bune (fructe si legume) se pot combina cu oricare dintre celelalte categorii (adica mancam A cu B sau B cu C). Evident, tinand cont de IG, el trebuie sa fie cel mult 35.

Repet, astea sunt niste principii simpliste, intreaga metoda se poate citi in cartile lui Michel Montignac.

Mai exista si niste reguli de bun simt pentru o dieta: sa se evite prajeala si carnea foarte grasa.

Introducerea fiind facuta, va astept pe blog cu retete delicioase pentru o siluete frumoase.

Foarte curand, prima postare cu reteta Monti!!!